Parcul Cismigiu - trecutul falnic

Gradina Cismigiu este cea mai veche gradina publica din Bucuresti. Este asezata in centrul orasului, are o suprafata de circa 16 hectare si este marginita de doua artere importante: bulevardul Regina Elisabeta si bulevardul Schitu Magureanu. In partea sud-estica a gradinii este Colegiul National Gheorghe Lazar. Gradina Cismigiu este amenajata in genul parcurilor engleze si are mai multe intrari: doua prin bulevardul Regina Elisabeta, doua prin bulevardul Schitu Magureanu, una prin str. Stirbei Voda.

Scurt istoric: Istoria gradinii Cismigiu incepe cu Hrisovul din 1779 al domnitorului Alexandru Ipsilanti, care, satul de ravagiile pe care le faceau desele inundatii ale Dambovitei si de bolile ce urmau porunceste sa se aduca apa de izvor buna de baut, de departe si cu multa cheltuiala. Astfel se vor face doua cismele, una in ulita Boiangiilor si alta langa Manastirea Sarindarului. Privind cu atentie izvorul lui Eminescu, realizam ca acel firicel de apa reprezinta, dupa doua veacuri, urmele cismelei lui Alexandru Ipsilanti.

In locul in care este astazi gradina Cismigiu era acum 2-3 veacuri proprietatea unui negutator pe nume Dura, o intindere mare denumita gradina datorita arborilor seculari ce cresteau incalciti pe intinderea ei, iar in mijloc exista o balta ce colecta apele revarsate des ale Dambovitei. Treptat, in folclorul urban „lacul lui Dura Negutatorul” dispare din toponimie si apare acela al „Cismigiului”. Orasul nu s-a extins foarte mult catre Vest din cauza inundatiilor aproape anuale care umflau lacul Cismigiu (nivelul sau crestea pana la Cercul Militar de astazi).

Prima cismea construita, a fost amplasata in locul in care astazi se afla gradina dinspre strada Stirbei Voda.

Balta aparuta era un focar de infectie in mijlocul orasului.

Dumitru Siulgi-basa, seful lucrarilor peste cismelele orasului isi ridica o resedinta chiar in vecinatatea acestei cismele.

In vecinatatea acestei prime cismele isi ridica resedinta insusi Dumitru Siulgi-basa, proaspatul numit sef al lucrarilor peste cismelele orasului, supranumit de localnici "marele cismigiu". El avea ca principala insarcinare supravegherea curgerii apelor.

Treptat, din folclorul urban "Lacul lui Dura Negutatorul" dispare din toponimie si apare in loc acela al "Cismigiului" si al "Lacului Cismigiului".

Interesant este ca orasul nu s-a extins foarte mult catre Vest din cauza inundatiilor aproape anuale care umflau lacul Cismigiu (nivelul sau crestea pana la Cercul Militar de astazi ).

In 1830 generalul conte Pavel Kiseleff da dispozitie baronului maior Borroczyn de a seca balta si sa transforme terenul intr-o gradina. In 1837 incep unele lucrarile de secare a baltii, iar in 1840 arhitectul Faiser arata ca, datorita diferentei de nivel, apele Dambovitei, la fiecare inundatie se revarsa in balta Cismigiului, concluzia fiind ca trebuie remediat cursul Dambovitei pentru reusita lucrarilor sau ridicarea malurilor. Lucrarile propriu-zise de secare incep in 1844.

Din 1844 incep exproprierile celor care aveau case si locuri in zona baltii, iar in 16 iulie 1845 s-a hotarat trecerea baltii si a teritoriilor invecinate in stapanirea Sfatului Orasenesc pentru a putea fi creata o minunata gradina publica. Astfel va lua nastere Cismigiul, datorita vointei domnitorilor Gheorghe Bibescu (1842-1848) si Barbu Stirbey (1848-1853) si talentului arhitectului Carl Friedrich Wilhelm Meyer ajutat de gradinarul Franz Harer.

Abia in anul 1847, Bibescu Voda, din „taxa pentru diplomele boierilor de neam“, in suma de 43.121 de lei si 28 de parale, il angajeaza pe arhitectul peisagist vienez Carl Meyer „sa conserve balta si sa faca din ea un loc delicios“.

Dupa abdicarea lui Bibescu in 1848, noul domnitor, fratele sau Barbu Stirbei, continua lucrarile pe cheltuiala proprie, supraveghindu-le personal. Atunci s-a sapat helesteul, s-au construit podete, s-a plantat vegetatia, s-au facut banci fara rezematoare si „s-a inchipuit o pestera“.

Artistul peisagist Carl Friedrich Wilhelm Meyer transformase drumul de tara al Banesii intr-o minunata sosea si un parc elegant si care poarta numele generalului Pavel Kiseleff.

4 ani mai tarziu, mai exact anul 1852, este cel mai important moment pentru transformarea gradinii, atunci cand aceasta incepe sa fie amenajata propriu-zis. Pentru prima oara terenul a fost imprejmuit cu uluci si s-au montat o suta de "canapele" (lavite) fara rezematoare, confectionate din lemn de stejar si lungi de un stanjen (aproximativ 2 metri).

Cismigiul a fost inaugurat, cu mare pompa, ca o gradina „evropeneasca“ in 1852, dandu-i-se pentru putin timp numele de Gradina Stirbei Voda, dupa cel care a infaptuit-o.

Bucurestenii au dat navala sa vada noua gradina, sa asculte muzica „stabului ostirii“ si pe cea a tarafului de lautari. Incet, incet Cismigiul a devenit loc de intalnire pentru intelectuali, pentru protipendada, dar si pentru cei dornici de barfeala si petit, asa cum spunea poetul Alexandru Sihleanu.

Lucrarile de infrumusetare care au durat 2 ani, in acest timp fiind finalizate detaliile de infrumusetare ale gradinii, si s-au incheiat in 1854, cand s-a facut si inaugurarea oficiala a gradinii Cismigiu.

In Cismigiu au putut fi ascultati Anton Pann si taraful sau, dar si Strauss, cu „banda sa vieneza“.
Aici se organizau baluri, serbari campenesti si intreceri sportive. Se faceau concursuri de alergari in jurul lacului, unul dintre competitori reusind sa inconjoare balta de 42 de ori intr-un ceas, record care a fost trambitat ca un adevarat maraton. Aici s-au organizat primele meciuri de box in aer liber, mirandu-i pe paznicii mahalagii ca asa oameni seriosi „se bat fara pricina“ si nici nu-si scot macar manusile, ca sunt „asa de scumpe“.

In 1856, o parte a lacului a secat datorita pantofarilor dimprejur ce aruncasera aici resturile de materiale specifice meseriei lor.

Theodor Aman citind pe o banca in Cismigiu

La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou si de aventuri galante, realitate descrisa de N.T. Orasanu:

„aici fu o balta mare, un loc umed, mocirlos

salbatec din natura, necurat, nesanatos

insa arta poate multe si ea facu un paradisu

cum la multi din ipokimeni nici ca le trecea prin visu

…

Aici vine toata mana, si s’amestecara impreuna

eleganta, lux, mandrie, maniere si turnura,

...

vorbe dulci si complimente sbor din fiecare gura.

Cate un june c’o grizeta, prin tufisuri ca se pierde”

Anul 1883 aduce pentru prima data in istoria parcului o noutate, atat pentru parc, cat si pentru acea perioada. Iarna geroasa face ca lacul din gradina sa inghetete, fiind organizate concursuri pe gheata.

Primaria orasului a cumparat un teren din fosta gradina a familei Cretulescu, extinzand astfel suprafata gradinii Cismigiu cu 15.000 de metri patrati.

Spatiul nou achizitionat este si el amenajat in acealsi stil, fiind aduse pentru prima data lebede si pelicani.

In partea dinspre Schitu Magureanu s-a amenajat in 1943 Rotonda scriitorilor, unde sunt expuse busturile marilor scriitori romani: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Cosbuc, Stefan Octavian Iosif, Ion Creanga, Alexandru Vlahuta, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Balcescu si Vasile Alecsandri.

Pe o alta alee se gaseste monumentul de marmura pentru cinstirea soldatilor francezi din primul razboi mondial. Alte monumente ale gradinii: bustul Maica Smara, Gheorghe Panu, Izvorul Sissi Stefanidi.

In Gradina Cismigiului exista un loc special, La Cetate, unde se afla ruinele unei manastiri construite de logofatul Vacarescu in 1756, din incinta careia pornea un tunel secret care lega Palatul Cretulescu de malul plin de ascunzisuri al Dambovitei.

O singura data de la infiintarea Cismigiului i-a fost schimbata destinatia de gradina publica, si anume in timpul ocupatiei germano-bulgare din primul razboi mondial, cand in straturile unde trebuiau sa creasca flori ocupantii au plantat zarzavaturi.

***

Observati vegetatia bogata si aproape luxurianta din Gradina Cismigiu!